Spitalul de Boli Infecțioase rămâne momentan închis. Chițac: Eu mă bat acum pentru a le asigura toate resursele, ca ei să poată să deschidă la noile standarde
Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța nu va fi deschis cel puțin momentan. Și asta pentru că unitatea medicală trebuie să se supună unor condiții pe care încă nu le îndeplinește. Afirmația îi aparține edilului orașului, Vergil Chițac. Primarul a mai spus că în viitor vor fi date spre folosință câteva zeci de paturi pentru pacienți care vor fi puse într-o aripă nouă a spitalului.
„În perioada următoare o să dăm în folosință 50 de paturi într-o aripă a spitalului, nu aripa care a fost afectată. Eu mă bat acum pentru a le asigura toate resursele, ca ei să poată să deschidă spitalul ăsta la noile standarde. Să avem toate expertizele, toate lucrările făcute, toate proiectele. Asta înseamnă, logistic. Toate autorizațiile pe care le primi le primim pe noile standarde. Dacă erau trei prize, acum o să fie 14. Dacă erau senzori, acum trebuie să avem și exhaustori. Tavanul trebuie să fie ignifugat. Separația între compartimente trebuie să fie cu uși antifoc, deci totul va fi după noi standarde”, a declarat Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

