dobroge.tv

Live

Regulamentul de acces în zona Peninsulară a fost suspendat în Instanță. Constănțenii sunt mulțumiți: „E o zonă circulată, trebuie să fie liberă”

16 decembrie 2021
Publicitate

Gata cu restricțiile de circulație în zona peninsulară. După scandaluri, proteste și petiții, constănțenii au obținut ce au vrut. Regulamentul de acces a fost suspendat în Instanță. Barierele nu au fost înlăturate, ci doar mutate sau ridicate astfel încât să permită trecerea autoturismelor.

Miercuri după-amiază Regulamentul de acces în zona Peninsulară a fost suspendat în instanță. Bariera a fost astfel mutată și mașinile au cale liberă de acces.

La o lună de la intrarea în vigoare a regulamentului, toți șoferii pot intra din nou cu mașina în zona peninsulară. Vestea i-a bucurat mai ales pe rezidenți. Constănțenii spun că le-a fost destul de greu să se descurce cu un singur permis de acces.

O singură mașină, din punctul meu de vedere, e prea puțin pentru o familie, cum sunt eu. Avem copii, trebuie duși la grădiniță, eu mă duc cu mașina la muncă. Acum să sperăm că regulamentul se va schimba și pe viitor să nu mai avem probleme”, spune un constănțean.

Greu le-a fost și celor care se ocupau de aprovizionarea localurilor din zonă.

Bine. Păi erau aici atâtea baruri, atâtea cafenele. Mă duc și aduc marfă la cafenele aici”, spune un constănțean.

Bloca foarte mult traficul. E o zonă destul de circulată, trebuie să fie liberă zona”, spune un alt constănțean.

Decizia instanței a fost primită cu bucurie de sute de constănțeni care au protestat în ultimele 30 de zile, de la implementarea regulamentului.

S-a pronunțat Tribunalul Constanța Secția Contencios administrativ și a admis cererea de suspendare formulată de persoanele fizice rezidente ale zonei Peninsulare și de cele două parohii: Parohia Sf. Anton și Parohia Sf. Nicolae”, a declarat Mirela Doicescu, avocat.

Autoritățile locale pregătiseră luni un proiect de modificare a regulamentului existent.

În conformitate cu prevederile art. 7 al Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, se aduce la cunoștința publică proiectul de hotărâre pentru modificarea și completarea HCL nr. 294/2021 privind “Aprobarea regulamentului de acces în Zona Peninsulară a municipiului Constanța”, scria Primăria Constanța pe Facebook.

Rezidenții și toți cei interesați pot formula propuneri cu privire la proiectul de modificare până pe 24 decembrie.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233