A fost modificată ordonanţa care îngheaţă salariile bugetarilor. Cresc salariile din învăţământ, de la 1 ianuarie 2022

Guvernul a modificat, pe ultima sută de metri, Ordonanţa - trenuleţ care cuprinde îngheţarea salariilor din sistemul bugetar şi prorogarea pensiilor aleşilor local. Dacă iniţial proiectul nu cuprindea majorări de salarii decât pentru unele categorii din sănătate, în forma finală care a intrat în şedinţa de guvern de vineri a fost introdusă majorarea salariilor din educaţie.
Potrivit modificării aduse ordonanţei de uegenţă, ”prin excepţie de la alin. (1), pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ, începând cu data de 1 ianuarie 2022 salariile de bază se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea- cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare pentru anul 2022 şi cele din luna decembrie 2021”.
Modificarea vine după ce, joi, trei federaţii sindicale din
învăţământ au ameninţat că de luni, 20 decembrie, vor picheta sediile Guvernului şi prefecturilor, dacă salariile profesorilor vor fi îngheţate, aşa cum prevedea proiectul de ordonanţă al Executivului.
„În calitate de reprezentanţi ai salariaţilor din educaţie, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater“ avertizează Guvernul României că, începând de luni, 20 decembrie 2021, salariaţii din învăţământ vor ieşi în stradă, pichetând sedille Executivului şi prefecturilor. Dacă politica de totală desconsiderare a resursei umane din învăţământ va continua, există posibilitatea radicalizării acţiunilor de protest, mergând până la neîncheierea situaţiei şcolare/universitare pentru semestrul I şi declanşarea grevei generale”,au transmis aceştia într-un comunicat de presă.
Sursă foto: www.brasovtv.com
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

