Doi şoferi au evitat o tragedie. Au reuşit să oprească un şofer beat de TIR şi i-au luat cheile: ''A dat cu picioarele după noi, să ne lovească'' - VIDEO
Doi şoferi au evitat producerea unei tragedii după ce au avut curajul să oprească în trafic un şofer de TIR din Belarus care a urcat beat la volan. Totul a avut loc în a doua zi de Crăciun, în Bihor, pe DN 79, între Mădăras şi Inand.
Imaginile filmate chiar de către cei care l-au oprit pe şoferul din Belarus arată cum TIR-ul rulează cu viteză, scăpat de sub control. Mastodontul a intrat de nenumărate ori pe contrasens, fiind "bliţuit" de şoferii care veneau din sens opus. La un moment dat se vede cum unul dintre aceştia chiar iese pe acostament pentru a evita un impact frontal cu TIR-ul care gonea pe contrasens.
Pentru a-l determina să oprească, şoferul din spatele TIR-ului a claxonat insistent pe mai multe porţiuni de drum. Degeaba, însă, TIR-istul a gonit în continuare. În cele din urmă, şoferul, din Blarus, a oprit pe marginea drumului, moment în care două persoane i-au luat cheile şi au chemat Poliţia.
"În secundele alea am claxonat crezând ca se va opri. În final, a oprit pe
marginea drumului, era geamul deschis şi am apucat să-i iau cheile din contact. M-a ajutat şi un alt bărbat. Şoferul (foto) este rus, iar în momentul în care am deschis uşa, a dat cu picioarele după noi, să ne lovească. S-a calmat când a văzut că i-am luat cheile", a povestit Cătălin Trifa, unul din şoferii care l-au oprit pe TIR-ist, pentru e-bihoreanul.ro.
Potrivit sursei citate, cel de-al doilea bărbat care l-a deposedat de chei pe șoferul băut ar fi Alin Laza, un polițist care se afla în timpul său liber, cu familia în mașină, când a observat manevrele șoferului de TIR. După ce a urcat în cabina individului și l-a imobilizat, a sunat sa-si anunțe șefii.
Oamenii legii, sosiţi la faţa locului, au constatat că şoferul TIR-ului avea o alcoolemie de 1,38 în aerul pur expirat şi l-au dus la Spitalul din Salonta, pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
"Este vorba despre un bărbat de 42 de ani, din Belarus, care a fost depistat azi, 26 decembrie, la ora 15.14, pe D.N.79, în afara municipiului Salonta, în timp ce conducea un autotren, având o concentraţie alcoolică în aerul expirat peste limita legală de 0,8 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuare de poliţiştii rutieri salontani, sub supravegherea unui procuror", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, pentru ebihoreanul.ro.
Sursă foto: e-bihoreanul.ro
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

