Patru răniţi după ce un şofer de 19 ani a lovit din spate un alt autoturism. Şoferul lăsase acasă un bilet de adio
.jpg)
Un şofer de 19 ani a lovit din spate, luni, un alt autoturism după ce acesta a virat brusc pentru a schimba sensul de mers, pe centura ocolitoare a municipiului Lugoj, spre autostradă. Impactul s-a soldat cu patru răniţi, printre care şi o fată de 10 ani. Poliţiştii au aflat că tânărul şofer vinovat de producerea accidentului lăsase acasă un bilet de adio, potrivit news.ro.
"Un bărbat, în vârstă de 19 ani, a condus un autoturism pe DN 6-Centura Lugojului, dinspre Caransebeş înspre Timişoara, iar la intersecţia cu A6 a intrat în coliziune faţă-spate cu un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 46 de ani, care circula în aceeaşi direcţie de deplasare. În urma impactului cele două autoturisme au fost proiectate peste construcţia din intersecţia prevăzută cu sens giratoriu, acestea răsturnându-se în afara părţii
carosabile”, transmite IPJ Timiş.
Potrivit poliţiştilor, şoferiţa a virat brusc spre autostradă, apoi maşina ei a fost lovită din spate. În urma accidentului au rezultat patru răniţi, printre care o fată de 10 ani.
"În urma evenimentului rutier au rezultat 4 victime, respectiv cei doi conducători auto şi doi pasageri, o minoră de 10 ani şi un bărbat, de 45 de ani, pasageri în autoturismul condus de femeie”, mai transmite IPJ Timiş.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, poliţiştii fac cercetări în cazul tânărului de 19 ani, după ce au aflat că acesta a lăsat acasă un bilet de adio. Acesta nu le-a spus, însă, poliţiştilor încotro se îndrepta.
Sursă foto: lugojonline.ro
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

