Circulația în municipiul Constanța se desfășoară în condiții normale de trafic

Având în vedere că la Constanța a nins în timpul nopții, utilajele de deszăpezire au împrăștiat material antiderapant pentru ca arterele rutiere să fie curate și să se poată circula în condiții de siguranță.
Angajații societății de salubrizare continuă să degajeze zăpada din stațiile de autobuz, trecerile de pietoni, trotuarele, pasajele și scările de acces către acestea.
„Suntem în contact cu cetățenii. Pe această cale, facem apel către locuitorii orașului să ne semnaleze orice problemă care necesită intervenția noastră. Vom acționa imediat”, a declarat viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu.
În acest moment se circulă în condiții bune pe toate arterele din municipiu. Facem apel către toți constănțenii care ies în trafic să aibă autoturismele echipate corespunzător, cu anvelope de iarnă.
Amintim agenților economici și asociațiilor de proprietari că, în conformitate cu HCL 77/2021 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța, au obligația de a elibera zăpada de la intrarea în magazine și de pe trotuarele din dreptul imobilelor și să o depoziteze în așa fel încât circulația rutieră și cea pietonală să nu fie afectate.
Toți locuitorii orașului, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:
- Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055
- Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922
- Dispecerat Serviciul Protecție Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă și Situații de Urgență – 0737552271.
Sursă foto: Primăria Constanța
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

