Dan Cărbunaru: Vaccinarea ne poate salva viața și ne poate proteja în fața vreunei forme mai grave de COVID-19
De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate peste 84 de mii de persoane cu COVID-19. Până în prezent, aproape 2.300 de oameni au pierdut lupta cu virusul. Cele mai multe dintre acestea nu erau imunizate. Potrivit Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, aproximativ 800 de constănțeni s-au vaccinat, iar dintre aceștia, 135 au făcut prima doză. Autoritățile Naționale îi îndeamnă pe oameni să meargă să se imunizeze.
„41 de decese, dintre care doar trei în rândul pacienților vaccinați. Și în secțiile de Terapie Intensivă, dintre cele 903 cazuri, doar 140 erau cu pacienți vaccinați. Vaccinarea ne poate salva viața și ne poate proteja în fața vreunei forme mai grave, generate de infectarea cu COVID-19.
De asemenea, portul măștii, în continuare ne protejează, nu doar în această situație de a fi declarați contacți direcți și de a intra apoi, în funcție de situația cu care ne confruntăm, în izolare, dar până la urmă ne protejează și pe noi și pe cei din jur”, a declarat Dan Cărbunaru, purtător de cuvânt Guvernul României.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

