A murit copilul de 2 ani bătut de mamă și de concubinul ei. Băiețelul a ajuns la spital în comă

Copilul de 2 ani din judeţul Neamţ, care ar fi fost lovit de părinţi, a murit, astăzi, la Spitalul de Copii din Iaşi, după ce medicii au constatat că a intrat săptămâna trecută în moarte cerebrală.
Copilul a ajuns în spital în comă de gradul 4, iar în urma evaluărilor, medicii au constatat că băiatul avea fracturi vechi de câteva luni. Potrivit unor surse judiciare, mama copilului a sunat la 112 şi a solicitat o ambulanţă pentru copilul său, care ar suferi o criză epileptică. Transportat la spital, pacientul a fost examinat şi s-a constatat că a fost victima unor violenţe.
Medicii au sesizat poliţiştii, iar aceştia au declanşat o anchetă în urma căreia mama, în vârstă de 20 de ani, şi concubinul acesteia, un tânăr de 17 ani, au fost reţinuţi de oamenii legii.
Cei doi părinţi sunt cercetaţi de procurori pentru vătămare corporală şi rele tratamente aplicate minorului. Ei au fost reţinuţi iniţial pentru 24 de ore, iar apoi au fost prezentaţi Judecătoriei Târgu Neamţ care a decis arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.
Sursă foto: Antena 3
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

