Viaţa unei fete de 18 ani, în pericol după ce şi-a introdus în vagin... un deodorant

O adolescentă de 18 ani, din Botoşani, a trecut printr-o operaţie în urma unui experiment sexual mai puţin obişnuit. Fata a ajuns pe mâna medicilor după ce şi-a introdus în vagin un recipient al unui deodorant cu pulverizator. Aceasta a introdus recipientul cu partea mobilă, unde era montat pulverizatorul, dotat şi cu un arc. La un moment dat, căpăcelul de mici dimensiuni, împreună cu arcul, au rămas înăuntru, scrie monitorulbt.ro.
Fata a ajuns la Urgenţe abia după câteva zile, după ce a început să resimtă dureri tot mai mari în zona abdominală. Medicii au depistat că bucata rămasă în interior s-a infectat şi s-a format un chist în jurul ei, astfel că a fost dusă de urgenţă în sala de operaţie.
„Pacienta a fost examinată imagistic, fiind iniţial suspectată o tumoră în zona vaginală. La examen s-a confirmat prezenţa unei formaţiuni pseudotumorale. În realitate era vorba despre un corp străin, în jurul căruia s-a format un granulom. A fost programată pentru operaţie, fiind ulterior înlăturat obiectul străin, care cauza o stare de infecție ce se putea agrava foarte mult”, a precizat un asistent din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă, pentru sursa citată.
Tânăra este acum în afara oricărui pericol şi urmează să fie externată.
Sursă foto: monitorulbt.ro
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

