Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă: Cei care vin din Ucraina în România nu vor sta în carantină

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a decis, vineri, că persoanele care vin din Ucraina în România sunt exceptate de la măsura carantinei, fie că vin direct, fie că ajung după ce au tranzitat Republica Moldova.
”Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat Hotărârea numărul 9 prin care se modifică şi completează Hotărârea CNSU nr. 6 din 31.01.2022 privind procedura de
aprobare a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor, în sensul exceptării de la măsura carantinei a persoanelor care sosesc în România din Ucraina, indiferent dacă sosesc direct din Ucraina sau tranzitează Republica Moldova”, a transmis, vineri, CNSU.
CNSU precizează că decizia a fost luată ”ţinând cont de degradarea situaţiei de securitate din Ucraina şi creşterea însemnată a numărului de persoane care au intrat în România prin punctele de trecere a frontierei cu Ucraina precum şi cele care se află în punctele de trecere a frontierei şi intenţionează să intre pe teritoriul naţional”.
Potrivit Poliţiei de Frontieră, până joi, la ora 16.00 când a fot transmisă ultima raportare, au intrat din Ucraina 5.300 de persoane, români şi străini, creşterea fiind de 120% faţă de ziua precedentă.
Sursă foto: dailymail.com
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

