Primarul Constanţei: Am primit două e-mailuri de la Odesa în care cereau ajutoare, în special militare. La Pavilionul Expoziţional a fost amenajat un punct de colectare de ajutoare
Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a afirmat astăzi, la începutul şedinţei Consiliului Local, că a primit două e-mailuri de la Odesa în care autorităţile din oraşul din Ucraina cereau ajutoare "militare, veste antiglonţ şi căşti". Primarul a precizat că le-a redirecţionat către ministrul Apărării, Vasile Dîncu, şi către premierul Nicolae Ciucă.
"În weekendul acesta am activat Comisia de Apărare, al cărei preşedinte este domnul viceprimar Rusu, şi sigur că ne luăm măsurile interne în cazul puţin probabil că acest conflict poate escalada şi veni spre noi, dar, în primul rând, ne-a interesat partea de ajutor pe care o putem acorda Ucrainei. Am fost sesizaţi, eu personal am fost sesizat prin intermediul domnului viceprimar cu două e-mailuri pe care le-am primit de la Odesa, oraş înfrăţit, care cereau ajutoare şi militare, în special militare. Am redirecţionat e-mailurile astea
către ministrul Apărării şi primul-ministru care le-au recepţionat şi mi-au şi răspuns că au în vedere şi în următoare tranşă de ajutor se vor ocupa de materiale, în principal e vorba de materiale militare, veste antiglonţ şi căşti. Şi vorbim de Odesa”, a afirmat Vergil Chiţac.
El a precizat că la Pavilionul Expoziţional din Constanţa a fost amenajat un punct de colectare de ajutoare pentru Ucraina.
"La Pavilionul Expoziţional sortăm din bunurile de strictă necesitate care pot fi livrate către oamenii care sunt în nevoi şi în special pentru cei care vin pe relaţia Tulcea – Isaccea, cei care sunt mai aproape de noi”, a explicat primarul Constanţei.
De altfel, luni dimineaţa, un transport încărcat cu hrană, îmbrăcăminte groasă, pături şi apă a plecat din Constanţa către persoanele care au nevoie de aceste ajutoare.
Sursă foto: Primăria Constanţa
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

