Rafinăria Petromidia Năvodari se opreşte pentru realizarea unei revizii tehnologice programate

Rafinăria Petromidia Năvodari se opreşte, în perioada 11 martie – 3 aprilie, pentru realizarea unei revizii tehnologice programate, anunţă compania Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (KMGI), care operează rafinăria.
„Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (KMGI), va sista activitatea operaţională a rafinăriei Petromidia Năvodari, în perioada 11 martie – 3 aprilie, pentru realizarea unei revizii tehnologice programate. În cadrul acesteia, se vor efectua lucrări de verificare şi recertificare a unităţilor de producţie şi a fluxurilor operaţionale, conform legislaţiei în vigoare. Pentru menţinerea şi creşterea randamentelor de producţie, dar şi asigurarea calităţii carburanţilor, sunt programate şi lucrări de schimbare a catalizatorilor, în instalaţiile din rafinărie”, anunţă compania.
Pe fondul acestor lucrări, compania va sista procesele operaţionale şi din rafinăria Vega Ploieşti, care funcţionează cu materii finite şi semifabricate provenite din Petromidia Năvodari.
Lucrările vor fi realizate de specialiştii din cadrul Rompetrol Rafinare, Rominserv (contractor general al Grupului KMGI), dar şi alte companii din ţară, cu experienţă în domeniu.
În toată această perioadă, compania va continua să îşi onoreze obligaţiile contractuale, livrările de produse petroliere către clienţi urmând a fi asigurate din stocurile proprii sau cu sprijinul diviziei de trading a Grupului KMGI.
„Oprirea tehnologică este o necesitate pentru buna funcţionare a instalaţiilor din rafinărie şi face parte din strategia generală de Grup, prin care a fost stabilit un calendar precis de activităţi, cu revizii generale efectuate la interval de 4 ani şi opriri tehnologice programate la un interval de 2 ani”, arată compania.
Principalii acţionari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% - direct şi indirect) şi Statul Român prin Ministerul Energiei (44,7%).
Sursă foto: Rompetrol
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

