A fost oprită construcţia complexului de pe plaja Corbu. Societatea a fost amendată cu 100.000 de lei de Garda de Mediu

În cursul zilei de joi, 10 martie, comisari din cadrul Comisariatului Județean Constanța și Comisariatului Rezervației Biosfera Delta Dunării au efectuat verificări împreună cu reprezentantul IPJ Constanța, la cele doua proiecte imobiliare din comuna Corbu.
S-a constatat că nu sunt respectate prevederile din acordurile de mediu emise de APM Constanța.
Societatea a fost amendată cu 100.000 de lei și sancțiune complementara de desființare lucrări și aducerea terenului la starea inițială.
Măsura prin NC de sistare lucrari, desființare lucrări termen 15.04.2022.
Reamintim că polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică s-au sesizat din oficiu și au demarat verificări ca urmare a apariției în spațiul public a unor informații referitoare la construcția unui complex rezidențial de locuințe, pe plaja Corbu, în zona ariei protejate a Rezervației Biosferei Delta Dunării. Polițiștii au amendat societatea cu 50.000 de lei precum și măsura complementară de sistare a activității de construire a imobilelor, desființarea lucrărilor și aducerea terenurilor la stare inițială -- detalii aici: Societatea care construiește complexul de pe plaja Corbu a fost amendată și obligată să aducă terenul la starea inițială
Sursă foto: Garda de Mediu
Galerie Foto
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

