Constanța este nominalizată la Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială 2022

Ediţia din acest an va aduce în lumina reflectoarelor asistenţii sociali sau personalităţile care s-au remarcat prin devotamentul faţă de profesie, precum şi prin dăruirea față de oamenii pe care i- au ajutat în timpul uneia dintre cele mai obositoare şi incerte perioade din istoria recentă, perioada pandemică 2020-2021.
Evenimentul de înaltă ținută va avea loc marți, 15 martie, la Ateneul Român din București.
Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială 2022 se află la a VIII-a ediție și este organizată de Colegiul Național al Asistenților Sociali (CNASR), cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Asistenței Sociale.
Anul acesta, Constața este reprezentată de concurenta Dorina Costea, asistent social principal în cadrul DGAS Constanța, Centrul pentru persoane fără adăpost „ Sf.Filofteia”, care a parcurs cu succes toate etapele de preselecție.
„Promotor al excelenței în asistență socială, judeţul Constanta concurează și anul acest la categoria asistenți sociali. Colega mea, s-a remarcat de-a lungul timpului prin dăruire, implicare, empatie față de semeni, trăsături esențiale în profesia de asistent social. Suntem alături de ea și îi urăm succes măine”, a declarat Monica Poptile, director general DGAS Constanța.
Sursă foto: Primăria Constanța
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

