Încă un militar român şi-a pierdut viaţa. Sebastian a murit strivit de un tanc, în timpul unui exerciţiu, Vasile Dîncu: ''Îi vom păstra profunda recunoștință''
.jpg)
Un militar român şi-a ăierdut viaţa în urma unui incident dramatic ce a avut loc vineri dimineaţa, în Poligonul Smârdan din Galaţi. Plutonierul Sebastian Șerban a fost călcat de tanc în timpul unui exerciţiu militar.
"Plutonierul Sebastian Șerban din Batalionul 284 Tancuri „Cuza Vodă” din Galați a decedat astăzi pe timpul activităților de instruire în cadrul unui exercițiu de conducere a tancului, fără trageri de luptă, în Poligonul Smârdan din județul Galați.
Militarul coordona manevrele de deplasare ale unui tanc, moment în care a fost prins între tancul aflat în mișcare și una dintre laturile amplasamentului.
Conform procedurilor, a fost apelat Serviciul Unic de Urgență 112, iar un echipaj medical al SMURD s-a deplasat la fața locului. Din păcate, leziunile militarului au fost incompatibile cu viața.
În acest moment, Poliția Judiciară Galați efectuează cercetări la fața locului, a fost înștiințat Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași, iar la nivelul unității a fost numită o comisie condusă de șeful de stat major pentru cercetarea administrativă a împrejurărilor producerii evenimentului.
Militarul avea 35 ani, era angajat al MApN din anul 2008 și era căsătorit.
Conducerea MApN își exprimă profundul regret pentru tragicul eveniment și este alături de familia îndoliată", transmite Ministerul Apărării, pe Facebook.
"Transmit sincere condoleanțe și întreaga mea compasiune familiei plutonierului Sebastian Șerban care și-a pierdut viața, vineri, în Poligonul Smârdan din Galați, în timp ce își îndeplinea misiunile care i-au fost încredințate. Îi vom păstra profunda recunoștință pentru tot ceea a făcut în anii pe care și i-a dedicat Armatei Române", a scris ministrul Apărării, Vasile Dîncu, pe Facebook.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

