Încă o zi de căutări a armei furate. Psiholog judiciar: „Militarul poate va fi testat și la poligraf dar ceva mai încolo pentru că acum este în stare de șoc”
Experții militari au explicat pentru Dobrogea TV unde a greșit santinela de pază care a fost atacată și i-a fost furată arma din dotare, în Mamaia Sat. Soldatul le-a povestit anchetatorilor că a fost atacat de agresor pe la spate, trântit la pământ și tăiat la mână cu un cuțit. Acesta este și motivul pentru care a dat drumul puștii din mână, a spus militarul.
Foștii militari, acum în rezervă, aduc în discuție două ipoteze ale furtului din Mamaia Sat: fie atacatorul era de-al „casei” și cunoștea zona, fie santinela era total nepregătită sau și-a încălcat consemnul.
„Consemnul general spune ca în postul de pază, santinela nu are voie să intre cu altceva decât echipamentul cu care trebuie să fie dotat. Dacă a intrat așa cum se spune cu telefonul mobil sau ața cum au relatat autoritățile, este clar o încălcare de consemn”, a declarat Cristi Crăciun, președinte Asociația Militarilor Veterani.
„Dacă îl observa și își făcea serviciul corect, militarul trebuia să îl someze pe individul respectiv, să execute foc de avertisment după care să tragă pe cât posibil la picioare”, a declarat col. (r) Remus Macovei.
Veteranii spun că s-a ajuns în această situație din cauza slabei pregătiri a militarilor care sunt puși să păzească unitățile din teritoriu ale Armatei Române.
„Nu se poate ca un militar care este santinelă în post să fie dezarmat de un cetățean civil. Părerea mea este că este o înscenare”, a mai declarat col. (r) Remus Macovei.
„Nu are profilul psihologic al unuia care vrea să își fure căciula singur. Nu cred că și-a înscenat nimic. Nu cred că cei din unitate i-au înscenat ceva. Poate va fi testat și la poligraf dar ceva mai încolo că acum este în stare de șoc”, a declarat Liviu Chesnoiu, psiholog judiciar.
Parchetul Militar Constanța și polițiștii au deschis o anchetă pentru cercetarea evenimentului. De asemenea, comandantul Centrului 110 Comunicații și Informatică a numit o comisie administrativă pentru cercetarea împrejurărilor producerii evenimentului.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

