NAȚIONAL. Erou și în timpul liber. Un pompier voluntar a stins un incendiu izbucnit în urma unei explozii: „A intervenit fără să stea pe gânduri”

O explozie urmată de incendiu a avut loc, duminică seară, la internatul Liceului din Călan, judeţul Hunedoara. Cinci persoane au fost evacuate, printre care proprietara imobilului care a suferit un atac de panică.
„O explozie urmată de un incendiu a avut loc în această seară, în internatul liceului din Calan. Detaşamentul de Pompieri Hunedoara şi PL Bretea Română s-au mobilizat urgent cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o autoscară pentru intervenţii la înălţime. De asemenea, la locul indicat au ajuns un echipaj SMURD şi un echipaj al SAJ”, a transmis ISU Hunedoara, duminică seară.
Potrivit Observator News, incendiul a fost stins de un pompier voluntar, care se afla întâmplător în zonă. Acesta a intervenit cu un stingător şi a reuşit să domolească flăcările. La sosirea forţelor de intervenţie, camera din cămin era inundată de fum, iar pompierii au reuşit să evacueze cele cinci persoane aflate în imobil.
„Din fericire un voluntar ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul Detaşamentului de Pompieri Hunedoara se afla în zonă în momentul producerii incidentului. Acesta a intervenit fără să stea pe gânduri, cu un stingător, reuşind să lichideze incendiul. La sosirea forţelor, camera era inundată cu fum, iar pompierii au evacuat 5 persoane din interiorul imobilului”, a precizat ISU Hunedoara.
Explozia a fost cauzată de acumulările de gaze dintr-o cameră a internatului.
Sursă foto: Observator News
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

