Unitatea 1 a Centralei nucleare de la Cernavodă intră în programul de oprire planificată pentru mentenanţă şi testări

Unitatea 1 a Centralei nucleare de la Cernavodă, este oprită planificat începând de duminică, pentru mentenanţă şi testări.
„Unitatea 1 CNE Cernavodă va intra în programul de oprire planificată începând cu data de 08.05.2022. Desincronizarea de la Sistemul Energetic Naţional va avea loc la ora 11:00. Opririle planificate reprezintă proiecte complexe, iniţiate cu 24 de luni anterior datei planificate, având o echipă de management de proiect, grafic de realizare, planificare de resurse umane şi bugetare corespunzătoare”, a anunţat SN Nuclearelectrica SA.
În perioada opririi planificate, se vor efectua activităţi din următoarele programe:
- Programul de mentenanţă preventivă;
- Programul de mentenanţă corectivă;
- Programul de inspecţii;
- Programul de testări obligatorii pe perioada opririlor planificate;
- Programul de implementare modificări de proiect.
„Lucrările se vor executa în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă si cu respectarea tuturor măsurilor de protecţie împotriva COVID-19”, mai arată compania.
Sursă foto : Nuclearelectrica
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

