CONSTANŢA. 238 de căței așteaptă să fie adoptați. Animalele sunt deparazitate, vaccinate, sterilizate și microcipate

238 de căței așteaptă să fie adoptați. Cei care decid să facă acest pas trebuie să știe că totul este gratuit. Însă, trebuie să îndeplinească câteva condiții.
Concret, aceștia trebuie să prezinte un act de deţinere a spaţiului din care să rezulte condiţiile corespunzătoare de creştere şi adăpostire a câinilor, o dovadă a resurselor materiale pentru creşterea şi întreţinerea lor, acordul asociaţiilor de proprietari sau, după caz, al vecinilor, în cazul adoptării a mai mult de doi câini și înregistrarea patrupedelor în Registrul de evidenţă al câinilor cu stăpân.
Animalele sunt deparazitate, vaccinate, sterilizate și microcipate, iar doritorii pot merge la adăpostul de pe strada Câmpul cu Flori, nr.11. Programul este următorul: luni, marți, miercuri și vineri între orele 10:00 – 14:00, iar joi în intervalul orar 09:30 - 17:30. Persoanele care adoptă un câine din adăpost nu trebuie să-l lase liber pe străzi și mai mult, aceștia trebuie să știe că abandonul se sancționează cu amendă cuprinsă între 5.000 și 10.000 de lei.
Sursă foto: Primăria Constanţa Facebook
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

