Avansează lucrările de amenajare a sensului giratoriu situat la intrarea în stațiunea Mamaia
.jpeg)
Suprafața carosabilă este reamenajată la intersecția bulevardului Mamaia cu bulevardul Aurel Vlaicu. Terenul este excavat și se montează borduri. În scurt timp, zona va fi recondiționată cu asfalt. Se vor turna două straturi de asfalt, binder și uzură. Construcția este una provizorie, fiind necesară pentru monitorizarea valorilor de trafic, astfel încât să permită ajustarea elementelor de semnalizare rutieră.
Noul sistem va asigura fluidizarea traficului rutier și creșterea gradului de siguranță a conducătorilor auto. Resistematizarea va conține două variante de fluxuri auto: sezon estival(cu flux prioritar pe direcția bulevardul Aurel Vlaicu- Năvodari) și extrasezon când se vor aplica regulile de circulație dintr-un sens giratoriu. În perioada sezonului estival, se deschide varianta mediană cu prioritate spre stațiunea Mamaia.
Amenajarea rutieră va integra resistematizarea intersecției bulevardelor Alexandru Lăpușneanu și Aurel Vlaicu și măsurile din cadrul proiectului „Îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța, între Gara CFR și stațiunea Mamaia“.
De asemenea, suprafața de spațiu verde va crește. Dacă înaintea acestor lucrări vorbeam de 600 de mp, la final spațiul verde va avea o suprafață de 2500 mp.
„Rugăm participanții la trafic să manifeste atenție sporită și să circule cu viteză redusă în perioada executării lucrărilor de modificare a intersecției”, transmite municipalitatea.
Sursă foto: Primăria Constanța
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
.jpeg)
Zile de sărbătoare la malul mării: Bricul Mircea poate fi vizitat de doritori
.jpeg)
Unde este amplasat containerul pentru deșeuri voluminoase?

RAJA: Zilele Constanței, marcate prin concerte pline de emoție și energie
Premiul Opera Omnia pentru critică și istorie literară acordat prof. univ. dr. Angelo Mitchievici, de la Facultatea de Litere a Universității „Ovidius” din Constanța
ePatrimoniu, o platformă digitală modernă, ușor de accesat și de utilizat
Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres
ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

