Pământul de pe lună este roditor. Oamenii de știință au cultivat o plantă în solul lunar

Oamenii de ştiinţă Anna-Lisa Paul şi Rob Ferl au cultivat o buruiană (Arabidopsis thaliana) în solul lunar, folosind mostre colectate în timpul misiunilor Apollo pe Lună. Este pentru prima dată în istorie când plante de origine terestră au încolţit pe un sol provenit de pe un alt corp ceresc, transmite CNN.
Conform NASA, echipa a folosit mostre colectate în misiunile Apollo 11, 12 şi 17, cu doar un gram de regolit lunar alocat pentru fiecare plantă. Echipa a adăugat apă şi apoi seminţe. A pus tăvile în cutii de terariu într-o cameră curată și a adăugat zilnic o soluţie nutritivă. „După două zile, au început să înmugurească” a spus Anna-Lisa Paul, care este şi profesor în horticultură la Universitatea din Florida. „Totul a încolţit. Nu pot să vă spun cât de uimiţi am fost!”.
După 20 de zile, plantele au început să înflorească. Echipa a recoltat plantele, le-a măcinat şi le-a studiat ARN-ul. Studiul ar putea pune bazele creşterii plantelor pe Lună, fiind o oportunitate ca viitorii colonişti ai Lunii să trăiască independent de aprovizionarea de pe Terra.
Programul Artemis al NASA urmăreşte să trimită prima femeie şi prima persoană de culoare la polul sud al Lunii până în 2030, scrie Mediafax citat de DCnews.ro .
sursă foto: pexels.com
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

