Adrian Câciu: Criteriul pentru a obţine amânarea plăţii ratelor la bănci este creşterea cheltuielilor per familie sau creşterea costurilor per companie cu 25%

Ministrul de Finanţe Adrian Câciu a explicat că va fi un criteriu pentru a obţine amânarea plăţii ratelor la bănci şi anume creşterea cheltuielilor per familie sau creşterea costurilor per companie cu 25%.
„La discuţia iniţială am spus că măsura privind moratoriul ratelor bancare a rămas în analiză. În ultima şedinţă de coaliţie s-a decis să aplicăm această măsură privind moratoriul pentru amânarea ratelor la credite, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru persoanele juridice. Nu este o măsură pentru toată lumea. E o măsură pentru cei care au dificultăţi în plata ratelor. Este o măsură care implică o analiză pe care fiecare companie şi-o va face, fiecare dintre cetăţeni, pentru că, aşa cum a fost şi măsura din pandemie, la finalul amânării acestor rate se va prelungi scadenţa la creditul respectiv cu o perioadă similară, dar vei avea de plătit. Nu este o scutire, este o amânare la plată.
Criteriul principal sau schimbarea de paradigmă faţă de moratoriul din 2020 este creşterea cheltuielilor sau costurilor. În pandemie, criteriul principal a fost scăderea veniturilor. Deci acum vom avea ca şi criteriu creşterea cheltuielilor per familie sau creşterea costurilor per companie cu 25% faţă de perioada anului trecut şi la companii, evident, va fi raportat la costurile referitoare la utilităţi, pentru că ne încadrăm şi în situaţia care a apărut între timp practic costul lunar e afectat de preţurile de la energie, de la combustibil, dar şi de la alte materii prime”, a explicat Adrian Câciu, la finalul şedinţei de miercuri a Guvernului.
Întrebat dacă cei care vor să obţină amânarea ratelor trebuie să vină cu dovada că le-au crescut cheltuielile, ministrul de Finanţe a răspuns: „Procedura va fi destul de simplă, dar acesta va fi criteriul pe care l-am agreat împreună cu sistemul bancar. Această ordonanţă va fi avizată şi de către BNR care va emite şi o metodologie, iar în această ordonanţă vom avea şi un punct de vedere de la Asociaţia Românilor a Băncilor raportat la momentul acesta”.
Sursă foto: captură Facebook Partidul Social Democrat
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

