Interes scăzut pentru a patra doză a vaccinului anti-COVID: doar 25 de persoane s-au imunizat până acum, în județul Constanța
Doar 25 de persoane s-au vaccinat cu doza a patra la Constanța. Aceasta este situația de pe raza județului din ultimele 10 zile, de când administrarea acesteia a devenit posibilă. Puțini sunt și cei care s-au vaccinat de pe 16 mai și până în acest moment: aproximativ 230 de doze au fost administrate în Constanța de când vaccinarea a căzut în sarcina medicilor de familie.
Campania de vaccinare a scăzut dramatic la Constanța, iar administrarea celei de-a patra doze de vaccin împotriva COVID-19 este departe de așteptări. Zece zile au trecut de când a început administrarea acestuia, însă interesul este foarte scăzut.
„Dacă vorbim de persoanele de pe raza județului Constanța care au făcut până în acest moment doza a patra, vorbim de 25 de persoane”, a declarat Tudorel Ene, purtător de cuvânt DSP Constanța.
Constănțenii consideră că le sunt suficiente cele două sau trei pe care le au deja, alții încă stau pe gânduri. Pandemia a cam trecut, afirmă oamenii, și consideră că doza patru nu-și mai are rostul.
„Nu știu. Trei le-am făcut, dar de a patra încă sunt în dubii”, spune o constănțeancă.
„Eu am avut Covid și trebuie să o fac pe a treia, dacă se mai face”, spune o altă constănțeancă.
„Tot a treia doză trebuie să o fac. Încă nu sunt hotărâtă să fac. Nici pe a treia, nici pe a patra”, spune o altă constănțeancă.
Specialiștii spun că vaccinarea cu doza a patra este recomandată doar persoanelor cu vârste de peste 18 ani și în special celor de peste 60 de ani. De asemenea, aceștia au precizat că administrarea se face doar celor care au efectuat trei doze de tipul ARN Mesager, respectiv Pfizer sau Moderna. În cazul persoanelor vaccinate cu Johnson&Johnson, Ministerul Sănătății nu recomandă încă doza suplimentară.
Începând de luni 16 mai, imunizarea cu doza a patra de vaccin anti-Covid a fost posibilă și în România. Vaccinarea se face acum la medicii de familie, după ce centrele din județ s-au închis.
Imunizarea la cabinet este destul de dificilă, spun medicii de familie. Sunt anumite condiții care trebuie îndeplinite. Este nevoie în special de gruparea doritorilor în număr de câte 5, astfel încă să nu se piardă nici o doză dintr-un flacon.
„Este complicată pentru că nu putem deschide un flacon decât în momentul în care avem cinci pacienți în același timp pentru vaccinare pentru că altfel pierdem dozele și nu se acceptă pierderea dozelor. Ce-i drept, nu am avut nicio solicitare pentru doza a patra”, a declarat dr. Despina Vafiadis, medic de familie.
La nivel național, doar 2.343 de români s-au vaccinat cu doza 4 împotriva COVID-19 în primele 10 zile de la startul imunizării.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

