Ziua Eroilor, sărbătorită la Constanța: parade militare, slujbă religioasă și depuneri de coroane, la Monumentul Eroilor
Ziua Eroilor a fost celebrată astăzi la Constanța la Monumentul Eroilor de la Cimitirul Central. Militari ai Forțelor Navale, asociații reprezentative și autorități locale, au fost prezenți astăzi la ceremonia dedicată celor căzuți la datorie pe câmpul de luptă. Au avut loc parade militare, s-a intonat imnul național al României, s-au ținut discursuri, o slujbă religioasă și s-au depus coroane de flori.
Cu prilejul Zilei Eroilor, militarii din Forțele Navale Române, alături de membrii altor asociații reprezentative militare, revoluționari și autorități locale au participat, joi, la ceremonia de la Monumentul Eroilor de la Cimitirul Central.
„Ce facem noi astăzi este să ducem mai departe o tradiție care a încercat să fie schimbată în timpul regimului comunist. Nu a fost simplu, nu a fost ușor, dar totul s-a făcut cu demnitate și cu respect”, a declarat Constantin Scurtu, muzeograf Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” Constanța.
În semn de omagiu și recunoștință pentru eroii căzuți la datorie, evenimentul a fost marcat cu parade militare și discursuri solemne.
„Pentru a arăta copiilor, celor prezenți faptul că în continuare suntem preocupați de păstrarea acestei imagini, de păstrarea respectului pentru cei decedați și bineînțeles suntem conștienți de faptul că fiecare dintre noi, zi de zi, prin faptele noastre, prin vorbele noastre, avem datoria de a susține acest aspect”, a declarat contraamiral de flotilă Valentin Iacoblev, Comandantul Flotei.
Ziua Eroilor a fost decretată sărbătoare naţională în România prin Decretul din 4 mai 1920 în semn de recunoştinţă pentru eroii căzuți în Primul Război Mondial. După 75 de ani, decizia a fost preluată de Parlamentul României iar în 2003, sărbătoarea Înălţării Domnului, când este sărbătorită și Ziua Eroilor, a fost proclamată sărbătoare naţională a poporului român.
La sfârșitul evenimentului, toți cei prezenți au depuse jerbe şi coroane de flori pentru a-i cinsti pe eroii români căzuți la datorie de-a lungul timpului, pe câmpurile de luptă, pentru apărarea țării noastre și pentru libertatea neamului românesc.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

