Peste 70 de dosare penale pentru deţinerea de droguri de risc şi de mare risc pentru consum propriu au fost deschise după Festivalul Saga

DIICOT anunţă că au fost deschide 74 de dosare penale pentru deţinerea de droguri de risc şi de mare risc pentru consum propriu, după Festivalul Saga, desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, în Bucureşti, potrivit news.ro.
„Pe rolul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura centrală au fost înregistrate, până în prezent, un număr de 74 cauze penale, dintre care 70 la data de 09.06.2022, constituite ca urmare a înaintării proceselor – verbale de constatare întocmite de către organele cu atribuţii de asigurare şi menţinere a ordinii publice cu ocazia activităţilor desfăşurate de acestea în contextul festivalului”, transmite joi DIICOT.
Actele de constatare au vizat comiterea infracţiunii de deţinerea de droguri de risc şi de mare risc pentru consum propriu.
CITEȘTE ȘI: Polițist de la Rutieră depistat cu droguri, la festivalul Saga. A fost prins când voia să fumeze un joint
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, structură specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, efectuează urmărirea penală în aceste cauze, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă nr. 78/2016, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc/trafic de droguri de mare risc şi deţinerea de droguri de risc/de mare risc pentru consum propriu.
„Precizăm că, în vederea justei soluţionări a cauzelor, substanţele identificate şi ridicate cu ocazia constatării infracţiunilor, urmează a fi trimise laboratoarelor de analiză şi profil al drogurilor. Aspectele de interes public urmează a fi comunicate după realizarea activităţilor şi dacă divulgarea acestora nu afectează mersul anchetelor penale”, anunţă instituţia.
Un tânăr a murit, 13 persoane au ajuns la spital din cauza consumului de droguri la festival -- detalii aici: Părinţi aşteptaţi să ridice trupul copilului lor de doar 25 de ani, de la morgă. Bogdan s-a stins sub ochii prietenilor după o supradoză de droguri, la Festivalul Saga
Sursă foto: Facebook SAGA Festival
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

