CONSTANȚA. Bărbatul care și-a tăiat concubina în sala de judecată a fost arestat

În cadrul zilei de vineri, 24 iunie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a propus judecătorului de drepturi libertăți de la Judecătoria Constanta luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 24.06.2022 până la data de 23.07.2022 inclusiv, a inculpatului A.B., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămarea corporală, tulburarea ordinii liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
CITEȘTE ȘI: CONSTANȚA. Bărbatul care și-a tăiat concubina în sala de judecată a fost reținut
În concret, în urma probatoriului administrat, în sarcina inculpatului A.B. s-au reținut următoarele:
„La data de 23.06.2022, în jurul orelor 11.37, în timp ce se afla în incinta Judecătoriei Constanța, situată în municipiul Constanța, strada Traian nr. 33, județul Constanța, în sala de judecată nr. 1, unde se desfășura o Ședință de judecată în interiorul căreia se mai aflau aproximativ zece persoane (judecător, grefier, avocați, justițiabili), așteptând să fie strigată cauza, A.B., fostul concubin al persoanei vătămate C.M.L., venind din spate acesteia, a agresat-o fizic, cu intenția de a-i produce un prejudiciu estetic grav și permanent, în sensul că a tăiat-o cu o lamă tip cutter, pe care o avea asupra sa, în zona obrazului drept, provocându-i o plagă cu lungimea de aproximativ 10 cm, ce necesită pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri medicale, acțiunea generând, de asemenea, o stare de temere indignare în rândul celorlalte persoane prezente, fiind tulburate astfel ordinea și liniștea publică”
Vineri, 24 iunie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a admis propunerea procurorului de caz, dispunând luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 24.06.2022 până la data de 23.07.2022 inclusiv, a inculpatului A.B.
Sursă foto: captură video Ziarul Amprenta
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

