Guvernul a aprobat OUG privind compensarea cu 50 de bani a preţului la carburanţi. Intră în vigoare în această noapte
Executivul a aprobat joi Ordonanţa de Urgenţă privind susţinerea acordării de reduceri ale preţurilor la benzină şi motorină, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru. Ministrul Energiei, Virgil Popescu,a precizat că Ordonanţa intră în vigoare în această noapte.
„S-a aprobat această reducere. 25 de bani vor fi suportați de la bugetul de stat, iar 25 de bani va fi o reducere comercială pe care o vor aplica voluntar lanțurile de benzinării. Ordonanța intră în vigoare în această noapte, iar eu mă aștept ca în perioada imediat următoare să vedem companii care aplică această ordonanță. Să le lăsăm totuși un termen scurt în așa fel încât sistemele fiscale să poată fi actualizate și să poată se reflecte aceste modificări”, a declarat ministrul Energiei.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru a precizat că dacă benzinarii vor crește prețurile artificial, această majorare va fi încadrată la „acțiuni speculative”.
„În situația în care vor exista creșteri de
prețuri acestea vor fi încadrate la acțiuni speculative și vor fi sancționate”, a spus acesta.
”Revânzarea acestor produse achiziţionate în condiţiile OUG reprezintă contravenţie şi se sancţionează de către autorităţi (..) după cum urmează: 50.000 până la 500.000 de lei amendă, pentru contravenţiile săvârşite de persoanele juridice şi între 5.500 de lei şi 11.000 de lei, pentru contravenţiile săvârşite de persoane fizice”, a mai spus Cărbunaru.
Potrivit ministerului Finanțelor, companiile vor putea deconta cei 25 de bani printr-un „mecanism simplificat”.
„În termen de 15 zile, printr-un ordin al președintelui ANAF se va stabili modelul de declarație pe care vor trebui să o depună. Compensarea se va face cu obligațiile fiscale a acestora, TVA, impozit pe profit, etc. Estimăm că stingerea se va face pe partea de TVA”, a transmis secretarul de stat din ministerul Finanțelor.
Măsura se va aplica în perioada 1 iulie - 30 septembrie.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

