Reportaj cu camera ascunsă. Deși nu este permis, pe litoral se construiește și în sezon: la vederea camerelor de filmat, muncitorii „se transformă” în turiști
Deși nu le este permis să construiască pe perioada sezonului estival, sunt dezvoltatori imobiliari care continuă să lucreze. Așa că turiștii care ajung pe litoral vor avea parte nu doar de soare și nisip, ci și de zgomot și praf. Specialiștii din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții, dar și cei ai Inspectoratul Teritorial de Muncă vor efectua o serie de controale, iar cei prinși pe picior greșit riscă să li se oprească activitatea.
Printre turiști, pe caniculă și cu utilaje. Așa își desfășoară activitatea în plin sezon estival muncitorii unui bloc în construcții din zona Perla. La vederea camerei de filmat însă, angajații s-au „transformat” și ei brusc în turiști.
Reporter: Să înțeleg că dumneavoastră doar contemplați?
Angajat: Eu numai privesc. Privesc și eu utilajele astea.
Reporter: Sunteți turist?
Angajat: Da.
Deși în perioada 15 mai - 15 septembrie se permit doar lucrări la interior, totuși unii proprietari de construcții par să sfideze legea, chiar și după ce în luna mai, specialiștii din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții au efectuate pe litoral o serie de controale. Însă, se pare că acest lucru nu i-a împiedicat pe unii dezvoltatori. Angajații continuă să muncească, iar șefii de șantier să dirijeze lucrarea.
Controalele făcute de către inspectorii ISC au venit la o lună după ce și comisarii de la Garda de Mediu au anunțat că 98% din șantierele de pe litoral nu respectă legislația de mediu. Mai mult și specialiștii din cadrul Inspectoratul Teritorial de Muncă au făcut verificări cu privire la condițiile de securitate și sănătate în muncă. Însă, se pare că toate aceste controale nu i-a speriat pe constructori.
De asemenea, în urma unei statistici realizate de ITM s-a observat o creștere a numărului de controale efectuate la angajatori, cât și în numărul neconformităților grave constatate. Mai exact în anul 2021 s-a înregistrat un procentaj de 392% față de anul 2020 și respectiv 425% fața de 2019. Pentru cei care nu respectă legea, amenzile sunt între 10.000 și 50.000 de lei sau mai grav le poate fi interzis dreptul de exercitare a profesiei.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
.jpeg)
Zile de sărbătoare la malul mării: Bricul Mircea poate fi vizitat de doritori
.jpeg)
Unde este amplasat containerul pentru deșeuri voluminoase?

RAJA: Zilele Constanței, marcate prin concerte pline de emoție și energie
Premiul Opera Omnia pentru critică și istorie literară acordat prof. univ. dr. Angelo Mitchievici, de la Facultatea de Litere a Universității „Ovidius” din Constanța
ePatrimoniu, o platformă digitală modernă, ușor de accesat și de utilizat
Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres
ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

