CONSTANȚA. „Am luat pastile de măsea”. Scuza unui şofer prins drogat de polițiști, cu cannabis şi amfetamină: tânărul le-a citit oamenilor legii un prospect

Razie de amploare a polițiștilor constănțeni, noaptea trecută, pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan. Mai mulți șoferi au fost opriți, iar unii dintre ei au fost depistați pozitiv la DrugTest.
Este și cazul unui tânăr care a ieșit pozitiv la cannabis şi amfetamină. El le-a spus oamenilor legii că, de fapt, el a luat doar o pastilă de măsea. Mai mult, potrivit Antena 3, tânărul a scos prospectul unor medicamente și a început să-l citească, abținându-se cu greu să nu râdă.
„Pastile de măsea. Nu ştiu ce spune aparatul că eu nu am folosit aşa ceva niciodată. În fiecare zi beau pliculeţe pentru durere de măsea”, a declarat tânărul, potrivit sursei citate. El a mai spus că mergea să se dea în maşinuţe, în Satul de Vacanţă.
Poliţiştii au prins, în doar câteva ore, nouă şoferi care conducea sub influenţa drogurilor. Aceştia au fost duşi la spital pentru prelevarea de probe biologice şi s-au ales cu dosare penale.
Sursă foto: captură video Antena 3
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

