Ministrul Finanţelor, despre modificările contractelor part-time: Accentul trebuie pus pe lucrător, oamenii până la urmă muncesc 8 ore, mulţi dintre ei în spatele unui contract de 2 ore

Guvernul a adoptat astăzi Ordonanţa privind modificarea Codului Fiscal. Majoritatea măsurilor se vor aplica de la 1 ianuarie 2023, cu excepția majorării accizelor, a creșterii taxelor pentru jocurile de noroc și contractele part-time, care intră în vigoare de la 1 august. Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a spus că aceste măsuri prevăzute în Ordonanţă vor aduce între 1% şi 2% din PIB, la buget.
Ministrul Finanţelor a făcut declaraţii şi în ceea ce priveşte modificările privind contractele part-time.
”Eu cred că accentul trebuie pus pe lucrător, din perspectiva aceasta, pentru că oamenii până la urmă muncesc opt ore, mulţi dintre ei în spatele unui contract
de două ore. Este o realitate, este un fenomen pe care l-au recunosc şi antreprenorii”, a mai spus el.
Despre veniturile limitate pentru consultanţă la 20% şi riscul de a se închide unele microîntreprinderi, ministrul a arătat că nu există ”o tendinţă sau o încercare din partea statului de a închide, ci o lărgire a opţiunilor. Pentru a beneficia de o anumită facilitate, trebuie să îndeplineşti anumte condiţii, dacă nu le îndeplineşti, eşti o companie care devii companie plătitoare pe impozit pe profit, este foarte simplu. Nu închide nimeni pe nimeni ci te duci în altă zonă fiscală".
Sursă foto: Facebook Adrian Câciu
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

