Guvernul înfiinţează un comitet interministerial care să găsească soluţii la combaterea efectelor secetei
Nicolae Ciucă a anunţat înfiinţarea unui comitet interministerial care să găsească soluţii la efectele generate de schimbările climatice în domeniul agriculturii, cum este cazul secetei.
„Am avut o discuţie cu domnul ministru Daea, miercuri în şedinţa de Guvern, şi, după ce am analizat, am luat decizia ca începând de săptămâna viitoare să înfiinţăm un comitet interministerial care se va ocupa de tot ceea ce înseamnă efectele şi impactul în agricultură al schimbărilor climatice şi, aşa cum am scos în evidenţă, efectele pe care le produce seceta pedologică", a declarat premierul, vineri, la începutul şedinţei de Guvern.
Din acesta vor face parte mai multe ministere, între care cel al Agriculturii, Mediului și al Finanțelor.
„În felul acesta dorim să identificăm măsurile pe care putem să le luăm atât din bugetul de stat, cât și din fonduri europene pentru dezvoltarea sistemelor de irigații, pentru sprijinul fermierilor care sunt afectați de efectele secetei”, a spus Ciucă, adăugând că vor fi căutate și măsuri care să ducă la dezvoltarea capacităților de producție în industria agroalimentară.
Premierul a mai spus că guvernanţii trebuie să identifice măsurile din fonduri guvernamentale şi fonduri de la UE pentru a dezvolta sistemele de irigaţii, pentru a veni în sprijinul fermierilor afectaţi de efectele secetei şi dezvoltarea capacităţii de industrie în agro-alimentară.
Nicolae Ciucă a cerut şi MAE şi ambasadorilor să ţină legătura cu diaspora şi să îi informeze de posibilităţile de dezvoltare a unor afaceri în ţara noastră.
Sursă foto: captură video Facebook Guvernul României
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

