CFR Călători reduce numărul de posturi, dar nu face disponibilizări

CFR Călători a anunţat vineri seară că, până la finalul anului, vor fi reduse postur, dar asta nu implică disponibilizări, locurile de muncă fiind vacante. Compania precizează că bugetul pentru 2022 prevede aproximativ 12.000 de salariaţi, număr care nu poate fi depăşit, potrivit News.ro.
”În Bugetul de Venituri şi Cheltuieli pentru anul 2022 este prevăzut un număr mediu de 12.000 de salariaţi şi cheltuieli cu personalul aferente acestui număr”, a transmis, vineri seară, CFR Călători, într-un comunicat de presă.
Compania explică faptul că prin Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al societăţii nu se stabilesc cheltuielile de natură salarială corespunzătoare numărului de posturi, ci numărului de salariaţi. "Pentru corelarea numărului de posturi existente în prezent în cadrul societăţii cu numărul de salariaţi prevăzut în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al societăţii pentru anul 2022, este necesară reducerea unui număr de posturi vacante, fără a implica disponibilizări de personal sau reducerea cheltuielilor cu personalul prevăzute în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al societăţii pentru acest an”, precizează CFR.
Totodată conducerea companiei explică faptul că recrutează personal în activitatea de reparaţii/ exploatare pentru asigurarea volumului prestaţiei, reducerea posturilor neafectând activitatea de recrutare, necesară pentru continuarea activităţii în condiţii optime.
sursa foto: pexels.com
Eveniment
Social
Externe
Sănătate

Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres

ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene

Au aruncat gunoiul pe domeniul public și au fost amendați. Au fost surprinși de camerele de supraveghere
Asfaltare pe un tronson al bulevardului Mamaia. Lucrările se desfășoară cu restricții de trafic rutier
Se reiau lucrările de modernizare la magistrala M2 din Constanța
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică
965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

