CONSTANȚA. Amendă de 1.000 de lei pentru un șofer care a făcut drifturi în parcarea publică de la Poarta 1. VIDEO
Săptămăna trecută, încă un conducător auto a fost surprins în parcarea publică și monitorizată video de la Poarta 1 din municipiul Constanța în timp ce executa drifturi cu un autoturism.
Pentru actul de bravadă și punerea în pericol a participanților la trafic, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice l-au sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 lei.
Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța le reamintesc teribiliștilor că drifturile și turatul motoarelor în scop de amuzament sunt interzise.
„Nu uitați faptul că zonele publice sunt monitorizate video și puteti fi surprinși în momentul săvârșirii unor fapte antisociale.
Șoferii care fac drifturi ilegale își pun în pericol viața, dar și pe a celor din jur, pentru că aceste manevre atrag întotdeauna mulți curioși ce pot deveni cu ușurință victime.
Ca sport cu motor profesionist, concursurile de drift se fac numai în cadru organizat cu toate măsurile de siguranță luate și cu avizele legale de specialitate.
Vă rugăm să semnalați orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon: 0241.484.205 și 0341.922-Dispecerat Direcția Generală Poliția Locală Constanța sau la adresa de mail: politia.locala@primaria-constanta.ro”, transmite municipalitatea.
Sursă foto: Primăria Constanța
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

