Continuă lucrările de construire a noului Ambulatoriu din cadrul Spitalului municipal Mangalia
18 iulie 2022
Redactia DTV
Publicitate
Primarul municipiului Mangalia, Radu Cristian, a anunțat luni, 18 iulie, că lucrările de construire a noului Ambulatoriu din cadrul Spitalului municipal continuă. Astfel, potrivit edilului, începând de astăzi, constructorul toarnă betonul pentru fundație, urmând ca, în cel mai scurt timp, să se ridice primele etaje ale noii clădiri, care va fi finalizată la finalul anului viitor.
„Proiectul, finanțat din bani europeni, va deservi întreaga zonă de sud a județului nostru și vine în completarea eforturilor constante pentru atragerea medicilor care să acopere cât mai multe specializări. Vă voi tine la curent cu stadiul lucrărilor!”, a transmis Radu Cristian.
Sursă foto: Facebook Radu Cristian
Publicitate
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe
URMĂREȘTE
DESPRE GRIJILE VIEȚII
DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
IUBIREA CARE UCIDE
APOSTOLIA MILENIULUI III
PUTEREA CRUCII
URMAREA LUI HRISTOS
.jpeg)







.jpeg)
.jpeg)

_1024x576.jpg)