Jucător de „alba-neagra”, reținut de către polițiștii din stațiunea Costinești

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de organizare de jocuri clandestine ale căror rezultate pot fi influențate prin dexteritatea mânuitorului, în scopul obținerii unor venituri, polițiști din cadrul Biroului de Investigare a Criminalității Economice Mangalia au reținut un bărbat, de 48 de ani, bănuit de comiterea faptei.
Astfel, în cursul zilei de ieri, 19 iulie, acesta a fost surprins, în repetate rânduri, de către polițiști din cadrul Poliției stațiunii Costinești, în timp ce organiza jocuri de noroc de tip „alba-neagra”, în stațiunea Costinești.
În urma administrării probatoriului în cauză, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Astăzi, acesta a fost prezentat procurorului de caz al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, care a admis măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Sursă foto cu rol ilustrativ: gazetadenavodari.ro
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

