Tânăr prins în flagrant în timp ce vindea parfumuri și perechi de ochelari contrafăcute, în Neptun
La data de 7 august, polițști din Poliției stațiunii Neptun au prins în flagrant un bărbat, de 21 de ani, care oferea spre vânzare bunuri purtând o marcă identică sau similară cu alte mărci înregistrate pentru produse identice sau similare, în stațiunea Neptun.
Astfel, polițiștii au identificat mai multe bunuri (parfumuri și perechi de ochelari), acestea având aplicate însemne și embleme ale mai multor mărci protejate, susceptibile de a fi contrafăcute.
Bunurile, precum și suma de aproximativ 400 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație, fără drept, a unui produs, purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.
Sursă foto: Facebook DGPMB
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe
DESPRE GRIJILE VIEȚII
DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
IUBIREA CARE UCIDE
APOSTOLIA MILENIULUI III
PUTEREA CRUCII
URMAREA LUI HRISTOS
.jpeg)







.jpeg)
.jpeg)

_1024x576.jpg)