dobroge.tv

Live

Vergil Chițac, la pas prin Mamaia: „Stațiunea arată mai bine ca anul trecut, dar nu cum îmi doresc eu”

12 august 2022
Redactia DTV

Publicitate

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, împreună cu viceprimarul Ionuț Rusu, a susținut vineri, 12 august, pe plaja H2O din Mamaia, o conferință de presă cu ocazia sărbătoririi zilei de 15 august.

Am mers pe jos jumătate din Mamaia, respectiv de la Perla până la zona Cazino. Săptămâna viitoare facem și cealaltă jumătate a stațiunii. AU fost alături de mine colegii de la Servicii Publice, Poliția Locală și agenții economici, reprezentanții patronatului și agenții economici pe care i-am întâlnit în zonă.

Avem un weekend prelungit, ocazionat Sf. Maria dar și de Ziua Marinei. Gradul de ocupare al hotelurilor din Mamaia este cam 90%. Ne așteptăm să fie neîncăpătoare, ne așteptăm ca 30.000 de turiști să vină în Mamaia. 24.000 sunt locurile de cazare clasificate, și ne așteptăm pentru că și vremea va fi bună în Dobrogea, azi, sâmbătă duminică, luni” a transmis Vergil Chițac.

Edilul a specificat că agenții economici sunt pregătiți să răspundă nevoilor turiștilor, însă a avut și anumite obiecții care nu țin de agenții economici, ci de cum arată stațiunea. Aceste lucruri, susține primarul, vor fi discutate pe larg când se va înființa Organizația de Management a Destinației Turistice.

„Lățirea plajelor, cel mai important proiect pentru Constanța, de la Revoluție încoace”

Plajele. Anul trecut, pe vremea aceasta, exista discuția că turiștii nu vin în Mamaia din cauza lățimii plajelor. Lățimea plajelor, stoparea eroziuni, este cel mai important proiect care s-a făcut în Constanța, de la Revoluție încoace. Este un proiect al Ministerului Mediului, nu al Turismului, cu scopul de stopare a eroziunii accelerate a plajelor, pe care o știți (...) Este un proiect pe două generații. Din datele pe care le am de la ABADL, deja în unele zone eroziunea a fost mai accentuată din momentul înnisipării până acum. Sistemul este un sistem fizic: mare, nisip, plajă, care lucrează în timp. Sectoarele fiind închiriate, operatorii care le iau în urma licitației, trebuie împreună cu Apele Române trebuie să facă ca plajele să fie o atracție pentru turiști”, a mai spus primarul Vergil Chițac.

Chițac declară că are convingerea fermă că ceea ce s-a întâmplat cu Mamaia „a fost o acțiune concertată împotriva plajelor din Mamaia”. El mai adaugă că hotelierii din sud și cei din nord s-au „canibalizat între ei, din păcate”.

Despre stațiunea Mamaia, primarul a spus că suntem tentați să ne raportăm tot timpul la cea ce s-a întâmplat până acum. „Istoric vorbind, după ce Dobrogea a revenit la români, ușor-ușor s-a înfiripat. A fost născută dintr-un șir de întâmplări. Aici, în zona asta, de la Cazino spre Constanța, s-au făcut niște construcții (...) A existat un concept de business pe vremea aia cu stațiunea Mamaia. A doua fază de dezvoltare a fost una educată, controlată. Ce s-a întâmplat după 1990, înseamnă evoluția stațiunii Mamaia după ureche”, a spus Chițac.

El a mai menționat primele două lucruri pe care dorește să se facă în stațiunea Mamaia: avem în evaluare și facem Planul Urbanistic Zonal (PUZ) al stațiunii Mamaia și avem în evaluare ofertele și de asemenea, împreună cu ABADL, PUZ, plaje extinse Mamaia de la intrare, până la Hanul Piraților. „Astea două sunt niște lucrări fundamentale de care va ține viitorul stațiunii”, a mai spus Chițac.

„Mamaia arată mai bine ca anul trecut, dar nu cum îmi doresc eu!”

Chițac a menționat că stațiunea Mamaia arată mai bine decât anul trecut, dar nu așa cum își dorește el: „Sunt spații comerciale care nu arată bine. Sunt zone neîngrijite”.

Primarul a mai menționat că își dorește să facă orice se poate pentru a lungi sezonul. Astfel că, în luna septembrie vor fi trei competiții sportive internaționale organizate în Constanța: beach wrestling, șah și un campionat mondial de baschet în trei, pentru prima dată în România.


Sursă foto: Dobrogea TV

Publicitate

Publicitate
Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Comentologie

cu Manu Nistor

Comentologie

cu Manu Nistor

Comentologie

cu Manu Nistor

În centrul atenției

Discutăm titlurile zilei

Lumina lui Hristos

Iubirea care ucide

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233