Razie de amploare în Constanţa: toţi mai mulţi tineri urcă la volan drogaţi. Reacţia unui şofer: ''N-am fumat la volan. De la 5 dimineaţa până la ora 10 seara, au trecut ceva ore''
.jpg)
Noaptea trecută, polițiștii rutieri constănțeni, sprijiniți de polițiști rutieri ai Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și ai altor inspectorate de poliție județene din țară au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan.
Astfel, aproximativ 1000 de conducători auto au fost testați cu aparatele etilotest și drug-test.
În urma activităților, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, dintre care 16 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice (sub limita de infracțiune), conducătorilor auto fiindu-le reținute, în vederea suspendării, permisele de conducere.
De asemenea, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.
Totodată, polițiștii rutieri au constatat 14 infracțiuni, dintre care 10 pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive și 2 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Exemple:
În jurul orei 21.30, polițiștii rutieri au identificat un bărbat, de 23 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, în stațiunea Mamaia, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru cannabis, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge.
În jurul orei 23.00, polițiștii rutieri au identificat un bărbat, de 26 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, în stațiunea Mamaia, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru cannabis, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge.
În jurul orei 1.00, polițiștii rutieri au identificat un bărbat, de 27 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, în stațiunea Mamaia,în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru cannabis și metanfetamină, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge.
În toate cauzele au fost întocmite dosare de cercetare penală
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

