Slalom pe trotuare distruse. Constănțenii care locuiesc pe Șoseaua Mangaliei și bulevardul 1 Mai Vechi sunt revoltați de stadiul lucrărilor
Slalom printre pietre, terenuri denivelate și cămine descoperite. Aceasta este situația cu care se confruntă constănțenii care locuiesc pe Șoseaua Mangaliei și bulevardul 1 Mai Vechi, din zona Far și până la ieșire din Constanța. De aproximativ patru luni de zile au fost demarcate lucrările de modernizare a zonei, iar termenul de finalizare este de 18 luni. Până atunci oamenii sunt nevoiți să meargă chiar și pe șosea în anumite zone.
Cabluri care blochează porțiuni mari din trotuar, pietre de care te poți împiedica foarte ușor, mai ales dacă ești bătrân, ori cămine descoperite în care riști să cazi într-o clipă de neatenție. Acesta este peisajul de pe bulevardul 1 Mai Vechi și Șoseaua Mangaliei, din zona Far și până la ieșirea din Constanța.
Pentru a merge pe trotuarele din această zonă, pietonii trebuie să se înarmeze cu foarte multă răbdare și să aibă grijă pe unde calcă. Există zone, cum este și aceasta unde oamenii sunt nevoiți să meargă pe șosea pentru că practic nu mai au pe unde să meargă pe trotuar, transmite Alexandra Ghioc, reporter Dobrogea TV.
Lucrările de modernizare au fost demarate în urmă cu aproximativ patru luni. Tot atunci a început și demolarea trotuarele pentru a face loc unora noi. De la acel moment însă, în unele zone au fost puse doar pietre, iar muncitorii care lucrează la refacerea accesului pietonal sunt întâlniți tot mai rar. Oamenii sunt revoltați și spun că le este teamă să meargă pe trotuar pentru că riscă să se rănească.
Constănțeancă: N-avem altă pistă pe unde să mergem. Deci nu avem decât să mergem cu atenție, să mergem pe marginea bordurii și să ne continuăm drumul.
Reporter: Vă este teamă?
Constănțeancă: Pe șosea, da. Dar decât să mă împiedic în pietrele astea, să cad, mai bine..așa, mai sigur.
***
Reporter: Nu vă este teamă, că mergeți totuși pe șosea?
Constănțeancă: Ba îmi este dar mă feresc.
Unii constănțeni devin ironici când vine vorba de lucrările care au loc în Constanța.
„Foarte frumos, foarte mulțumiți. Sincer, dacă se poate să mai începem și alte proiecte fără să le finalizăm pe cele deja începute ar fi super ok. Așteptăm și o ploaie că în rest totul e super bine, ca de vară”, spune un constănțean.
Municipalitatea spune că urmează să trimită echipe care să verifice de ce nu sunt acoperite unele cămine și, eventual, să remedieze situația. Termenul de finalizare a lucrărilor de modernizare de pe bulevardul 1 Mai Vechi și șoseaua Mangaliei este de 18 luni. Nu este însă singura zonă din oraș unde pietonii trebuie să facă slalom printre pietre, bucăți de trotuar spart ori gropi. Lucrări se mai derulează și pe bulevardele Alexandru Lăpușneanu și Ferdinand.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj

PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
.jpeg)
Stațiile de cale ferată Neptun HC și Costinești Tabără vor fi complet reabilitate
Borangicul, firul de aur al tradițiilor dobrogene, expus la Constanța
Anchetă în desfășurare! Un bărbat a fost găsit decedat în curtea unei case din Cobadin
Terenul abandonat de pe Dezrobirii, transformat în parcare
Vreme bună și vibe estival la Mamaia Nord, stațiunea vedetă a litoralului de 1 Mai
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

