Mase de aer cu particule de praf saharian în mai multe zone din România

Circulaţia generală a aerului dinspre est către vest-sud-vest a favorizat transportul unei mase de aer ce conţine particule de praf saharian de concentraţii nu foarte ridicate, informează joi Administraţia Naţională de Meteorologie, scrie Digi 24.
Potrivit sursei citate, concentraţiile de praf saharian nu sunt foarte ridicate, pentru că masa de aer care le conţine a fost antrenată de circulaţia generală a aerului dinspre Asia peste Marea Neagră, Republica Moldova, sudul Rusiei şi al Ucrainei şi abia ulterior şi peste România.
„Începând cu data de 23.08, la început în zona Moldovei, apoi în extindere către sudul României, circulaţia generală a aerului dinspre est către vest-sud-vest a favorizat transportul unei mase de aer ce conţine particule de praf saharian de concentraţii nu foarte ridicate. Având în vedere ca în vecinătatea nord-estică a României, presiunea atmosferică s-a menţinut relativ ridicată şi că acest câmp de presiune relativ ridicată ocupă aproape toată partea de nord-nord-est a continentului, a fost favorizată pe de o parte circulaţia estică a aerului la nivelul solului şi pe de altă parte, staţionarea sau concentrarea acestor particule de praf saharian în straturile de aer din imediata apropiere a solului (pentru că un câmp de presiune atmosferică ridicată este caracterizat de mişcarea aerului pe verticală, de sus în jos)”, subliniază sursa citată de Agerpres.
Sursă foto: Cronica de Brăila
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

