PROGNOZĂ METEO. Vreme caldă, dar schimbătoare, în Dobrogea. Meteorologii anunță temperaturi de până la 29 de grade, dar și ploi, descărcări electrice și vânt

Meteorologii au emis prognoza meteo pentru următoarele două zile, în Dobrogea. Potrivit Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, astăzi și mâine, vremea se va încălzi ușor, cu temperaturi de până la 29 de grade însă, în anumite regiuni, se vor semnala ploi de scurtă durată, descărcări electrice dar și vânt.
Miercuri, 7 septembrie, vremea se va încălzi ușor și va deveni normală termic pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și izolat, vor fi ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 26 de grade, iar cele minime între 14 și 18 grade. Vor fi condiții de ceață, noaptea și dimineața.
Joi, 8 septembrie, vremea va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare ziua și pe arii restrânse, vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat în intensificare spre seară și noaptea, pe litoral și în deltă. Temperaturile maxime se vor situa între 23 și 29 de grade, iar cele minime între 15 și 20 de grade.
Sursă foto: telegrafonline.ro
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

