Mai multe județe din țară, sub cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice şi vânt. HARTĂ

Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de ploi torenţiale, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului, valabilă până sâmbătă seară în 19 judeţe din Banat, Crişana, Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei, nord-vestul Olteniei şi local în Transilvania.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi cantităţi de apă însemnate. Aceasta este valabilă de vineri, de la ora 10.00, până sâmbătă, la ora 22.00.
„În intervalul menţionat, în Banat, Crişana, Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei, nord-vestul Olteniei şi local în Transilvania vor fi perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 25...30 l/mp şi pe arii restrânse 40...50 l/mp”, a transmis ANM.

Sub Cod galben sunt judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Bihor, Alba, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Mureş, Harghita, Suceava, Neamţ, Botoşani şi Iaşi.
Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii mai restrânse şi în restul ţării.
Sursă foto: jurnalul.ro / ANM
Galerie Foto
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

