dobroge.tv

Live

Seceta, motivul surpării terenului din 23 August. Geolog: „Se creează un gol, până când ce e mai sus se surpă”

15 septembrie 2022
Publicitate

Groapa apărută din senin în comuna constănțeană 23 August are și o explicație științifică. Specialiștii spun că ar fi vorba de galerii subterane care au trasee de curgere liniară. Concret, ar fi vorba despre prăbușirea tavanului unui rezervor de apă, cel mai probabil din cauza secetei. Prăbușirea este una circulă pentru că, susțin geologii, tavanul este din material omogen și foarte puțin mineralizat.

În termeni de specialitate avem de-a face cu o hrubă de sufoziune. Este apa care a ajuns în subteran, spală materialul care e reprezentat de losurile astea, de prafurile astea. Îl spală, îl transportă mai departe, apa subterană are totuși o curgere liniară și transportă din material. Se creează un gol deasupra, până când ce e mai sus de gol se surpă și apare hruba asta de sufoziune.

Este foarte posibil ca procesul să se fi desfășurat punctiform, în dreptul vreunui aven din calcar. Un fel de puț format pe cale naturală în calcare. Apa naturală se infiltrează și mai departe circulă în subteran și își creează căi de acces. Deci proces de carstificare, cu apariții de trasee de goluri subterane. Să nu le zicem neapărat peșteri că poate să fie foarte bine trasee înguste și nu spectaculoase.

Exact ca în teorie, groapa asta are forma unui clopot. Asta este bolta și este partea superioară a proceselor care au loc în subteran. Deci aici trebuie o zonă de protecție până una alta, să nu cadă vreun tractor. Și mă mir că nu a căzut până acuma că totuși are o greutate”, a declarat Glicherie Caraivan, geolog.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233