„Litoralul pentru Toți” s-a încheiat. Corina Martin: „Am atras foarte puțini turiști în acest program pentru că ne-a lipsit promovarea”
„Litoralul pentru Toți” s-a încheiat. Însă, unii hotelierii vor mai ține deschis cel puțin până la sfârșitul acestei luni. Peste 100 de unități de cazare s-au înscris în acest program. Dintre acestea, 20 se află în stațiunea Mamaia. Aproximativ 10.000 de camere au fost puse la dispoziție pentru clienți. În această perioadă și tarifele au fost mai mici. Însă, agenții de turism susțin că în această vară, programul nu a avut la fel de mare succes față de alți ani.
„Evident, ținând cont de aceleași condiții legate de începerea școlii am constat o scădere a cererii anul acesta comparativ cu anul precedent. Programul „Litoralul pentru Toți” în mod normal încă este activ pentru o săptămână. Însă, ținând cont că numărul turiștilor este scăzut putem spune că deja s-a încheia”, a declarat Ionuț Nedea, director agenție de turism.
„Din păcate în acest an deși vremea se arată frumoasă în continuare am atras foarte puțini turiști în acest program pentru că ne-a lipsit promovarea destinației Mamaia cel puțin dar și sudul litoralului în contextul în care alte țări printre care Grecia, Turcia sau Bulgaria au derulat în continuare puternice campanii de promovare și de atragere a turiștilor români. Din păcate însă, litoralul românesc este dependent în continuare de turiștii români și atunci când începe școala, de această dată foarte devreme, românii se retrag spre orașele de rezidență pentru a-și pregăti copii la școală ceea ce s-a întâmplat desigur și în acest an. Din păcate, începerea școlii la data de 5 septembrie a făcut ca operatorii de turism de pe litoral să piardă două săptămâni extrem de importante pentru încasările și veniturile din industria locală HoReCa”, a declarat Corina Martin, director agenție de turism.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

