Cîţu prezintă două scenarii privind evoluţia economiei: ''Primul - cel prezentat de oficiali - totul va fi bine. Al doilea - urmează o criză economică cel puțin la fel de dură că cea din 2009-2012''

Fostul premier Florin Cîţu a prezentat două scenarii privind evoluţia economiei în perioada următoare, el arătând că primul, cel prezentat de oficiali, este că ”totul va fi bine, staţi liniştiţi la locurile dumneavoastră”, iar al doilea, în care crede, este că ”urmează o criză economică cel puţin la fel de dură că cea din perioada 2009-2012”.
"Ce ne așteaptă în perioada următoare? Două scenarii sunt posibile
Primul - cel prezentat de oficiali - totul va fi bine, stați liniștiți la locurile dumneavoastră, are grijă statul de toți etc...
Al doilea - pe care l-am prezentat de la începutul anului- urmează o criză economică cel puțin la fel de dură că cea din perioada 2009-2012. Din păcate, măsurile adoptate după 1 aprilie 2022 (când nu mai eram la conducerea PNL), creșterea fiscalității, intervenția directă cu bocancii a statului asupra mecanismelor pieței și compensarea facturilor la energie, vor face această criză să fie mai dură și revenirea economiei, a dobânzilor și a inflației să fie întârziată cu cel puțîn 16 luni.
Dacă luăm în considerare varianta a doua , în care cred, există doar două măsuri importante care ne pot ajuta - reducerea fiscalității și dereglemenarea piețelor.
Până acum toate deciziile luate au mers în direcția opusă - suprareglementare și suprataxare. Cu astfel de decizii ne ducem cu viteză spre faliment (piețele financiare ne-au spus-o deja săptămâna trecută când nu au vrut să ne dea bani decât foarte foarte scump).
Iar în ceea ce privește măsurile adoptate de UE, în marea majoritate, vor adânci criza economică și vor întârzia revenirea", a transmis Cîţu, pe Facebook.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

