Polițiștii constănțeni, instruiți pentru acordarea primului ajutor
Serviciul de Pregătire Profesională a invitat specialiști din cadrul S.M.U.R.D. Constanța pentru a-i instrui pe polițiștii constănțeni în vederea acordării primului ajutor în situații de urgență.
Sesiunile de pregătire se desfășoară la sediul I.P.J. Constanța și au drept scop cunoașterea procedurilor de prim ajutor, acestea fiind esențiale în a face diferența dintre viață și moarte.
Având în vedere faptul că, uneori, polițiștii ajung la fața locului primii, în cazul unor evenimente nefericite, cum ar fi accidentele rutiere, este foarte important ca ei să cunoască atât teoretic, cât și practic, modalitățile de salvare a unei vieți.
Începând de săptămâna trecută, echipajul medical de urgență i-a învățat pe polițiștii constănțeni modalități de efectuarea manevrelor de resuscitare în caz de stop cardiorespirator, dezobstrucția căilor respiratorii, poziția laterală de siguranță, suportul vital de bază la adult, copil și sugar, leziunile țesuturilor moi, hemoragia, hemostaza provizorie și evaluarea primară a pacientului traumatizat.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare.
Sursă foto: IPJ Constanța
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

