CONSTANȚA. A început înregistrarea dosarelor pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței

Primăria municipiului Constanța a început primirea documentației și înregistrarea dosarelor pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței în perioada sezonului rece noiembrie 2022 – martie 2023 și a suplimentelor lunare pentru energie pentru perioada noiembrie 2022 – octombrie 2023.
Persoanele care doresc să obțină aceste ajutoare începând cu luna noiembrie 2022 pot să depună dosare până la termenul limită de 20 noiembrie, astfel:
- Cei care se încălzesc cu energie termică furnizată în sistem centralizat (asociațiile de locatari/proprietari sau persoanele fizice cu contracte individuale încheiate cu SOCIETATEA TERMOFICARE CONSTANȚA S.R.L.) vor depune cererile la Clubul pentru pensionari situat pe strada Duiliu Zamfirescu, nr. 4 ( intrarea dinspre parcare), telefon: 0341454669, de luni până vineri, în intervalul orar 8.00 – 14.00.
- Cei care se încălzesc cu gaze naturale sau energie electrică vor depune cererile la Clubul pentru pensionari situat pe strada Duiliu Zamfirescu, nr. 4 ( intrarea din față), telefon: 0341454669, de luni până vineri, în intervalul orar 8.00 – 14.00.
- Cei care se încălzesc cu combustibil solid vor depune cererile la Clubul pentru pensionari situat pe strada Duiliu Zamfirescu, nr. 4 ( intrarea dinspre parcare), telefon: 0341454669, de luni până vineri, în intervalul orar 8.00 – 14.00.
- Cei care se încălzesc cu energie electrică și domiciliază în Cartierul social Henri Coandă vor depune cererile le sediul administrativ al campusului de luni până vineri, în intervalul orar 8.00 - 14.00.
Dosarele pentru obținerea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței pot fi depuse on line la adresa de e-mail ajutoareincalzire@dgas-ct.ro.
Pentru orice nelămuriri sunați la numerele de telefon: 0341454669 și 0341448530, sau trimiteți email pe adresa ajutoareincalzire@dgas-ct.ro.
Familiile sau persoanele singure care au încheiat contracte individuale cu furnizorul de energie termică (SOCIETATEA TERMOFICARE CONSTANȚA S.R.L) sau gaze naturale, precum și cei care se încălzesc cu lemne de foc sau curent electric, depun cererile individual, iar familiile sau persoanele singure care fac parte din asociații de locatari/proprietari depun prin intermediul reprezentantului asociației.
Sursă foto: Primăria Constanța
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

