A început pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva, la Iași: autorităţile se aşteaptă ca sute de mii de persoane să participe

Peste 300.000 de pelerini sunt aşteptaţi să participe la manifestările religioase care se vor desfăşura la Catedrala Mitropolitană din Iaşi în următoarea săptămână, cu prilejul Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, scrie news.ro.
Potrivit Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, care asigură ordinea în timpul manifestărilor de la Iaşi, autorităţile se aşteaptă ca, până pe 16 octombrie, peste 300.000 de pelerini să participe la evenimentele religioase organizate în centrul Iaşiului.
Jandarmeria a precizat că perioada de afluenţă maximă a pelerinilor va fi pe 13 şi 14 octombrie, când se estimează că vor fi permanent în culoarul de acces către raclă 50.000-60.000 de persoane, ceea ce va însemna un şir de oameni de peste trei kilometri lungime şi un timp de aşteptare cuprins între 16 şi 20 de ore.
De asemenea, în data de 14 octombrie, pe timpul celor două evenimente simultane, respectiv pelerinajul la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi Sfânta Liturghie oficiată pe scena din faţa Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, vor fi prezente în zona centrală a Iaşiului peste 90.000 de persoane.
Pentru a evita aglomerarea de persoane şi producerea de busculade, forţele de ordine au creat un culoar unic de acces destinat pelerinilor, pe traseul Catedrala Mitropolitană - str. Arhitect G.M. Cantacuzino - str. Iordache Lozonschi - str. Cloşca- str. Petru Movilă - str. Uzinei - str. Morilor - str. Alexandru Ipsilanti Vodă - str. Sfântul Andrei - str. Iancu Bacalu - Blvd. Regele Ferdinand I al României (fosta Splaiul Bahlui Mal Stâng).
Racla cu sfintele moaşte va rămâne în curtea catedralei din Iaşi timp de o săptămână, până sâmbătă, 15 octombrie.
Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au precizat că dacă fluxul de pelerini va fi mare în această ultimă zi a pelerinajului, aşezarea raclei cu sfintele moaşte în Catedrala Mitropolitană va fi amânată până ce numărul credincioşilor va fi suficient de redus.
În data de 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9.00, pe un podium amplasat pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane.
Slujba va putea fi urmărită şi de la distanţă, pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate de primăria Iaşi.
Sursă foto: captură Observator News
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

