CONSTANȚA. Programul mai multor unități de învățământ, afectat de întreruperea furnizării apei

Conform centralizării realizate la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, din unitățile de învățământ aflate în zonele afectate de întreruperea furnizării apei, 16 au transmis până astăzi adrese prin care au informat cu privire la măsurile adoptate.
Pe lângă măsurile generale, solicitate prin adresa mai sus menționată, s-au luat în cele 16 unități de învățământ și măsuri care se raportează la Art. 11, alin. (8) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin OME nr. 4.183 din 4 iulie 2022: „În situații speciale, cum ar fi epidemii, intemperii, calamități, alte situații excepționale, pe o perioadă determinată, durata orelor de curs și a pauzelor poate fi modificată, la propunerea motivată a directorului, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității de învățământ, cu informarea inspectoratului școlar”.
„În privința măsurilor de adoptat, solicitarea din adresa IȘJ Constanța este următoarea: unitățile de învățământ vor lua toate măsurile necesare pentru ca activitatea instructiv-educativă din data de 12.10.2022 și din prima parte a zilei de 13.10.2022 să se desfășoare în condiții igienico-sanitare optime (rezerve de apă suficiente, igienizare a spațiilor în ziua precedentă întreruperii furnizării de apă, intensificarea măsurilor de curățenie, de spălare și de dezinfecție a tuturor spațiilor din unitatea de învățământ, utilizarea unor recipiente individuale de apă potabilă etc)”, a transmis Sorin Mihai, inspector școalr general ISJ Constanța.
Reamintim că RAJA S.A. întrerupe furnizarea apei în mai multe zone din municipiul Constanța și orașul Ovidiu pentru executarea unor lucrări. Astfel, începând de marți, 11 octombrie, ora 22.00, până joi, 13 octombrie, ora 10.00, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:
- Palazu Mare, Boreal, Tomis Plus și Impact;
- Zona Comercială Nord (Dedeman, Carrefour, Selgros);
- Pescărie, Delfinariu, Stadion Gheorghe Hagi, Piața Chiliei, Tăbăcărie, Faleză Nord;
- Bd. Tomis, cartierele Tomis I, Tomis II, Capitol și Spitalul Clinic Județean Constanța;
- Zonele Peninsulară, Centru și Spitalul Militar;
- Orașul Ovidiu (partea stângă, sensul de mers spre loc. Lumina).
Sursă foto: arhivă Dobrogea TV
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

