Un pompier s-a stins din viaţă după ce a fost înţepat de viespi. ''Era omul bun la toate, prieten cu toată lumea și om de cuvânt''

Sfârşit tragic pentru un pompier din comuna Orțișoara, judeţul Timiş. Acesta s-a stins din viaţă după ce a fost înţepat de viespi. Deşi cadrele medicale au încercat să-i salveze viaţa, totul a fost în zadar.
"Acesta "A FOST " colegul și tovarășul nostru din cadrul SVSU Ortisoara. Cel mai harnic, devotat, umanist, sufletist și săritor pompier voluntar. Era omul bun la toate, prieten cu toată lumea și om de cuvânt. Era persoana mea de bază cu care am organizat aproape toate activitățile serviciului de pompieri. Pentru orice
intervenție îl sunam pe el. Pacat!!!!! A decedat azi, 10. 10. 22, din cauza unor înțepături de viespi după care a făcut stop cardiac. Dumnezeu să-l ierte și să-l aibă în paza. Eu, ca șef de serviciu, te regret și te voi pomeni cu orice ocazie, și în numele Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Ortisoara, îți mulțumesc pentru tot ceea ce ai făcut pentru comunitate. ȘEF SVSU Golorom Marian", se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a pompierilor Orțișoara.
Sursă foto: Pompieri Ortisoara Facebook
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

